Impozit pe cladire art 458 Cod fiscal
Curtea de apel Bucuresti:
Decizia civila nr….
Examinând recursul de fată prin prisma criticilor formulate Curtea îl va respinge ca nefondat pentru considerentele ce vorfi expuse în continuare.
Referitor la criticile privind lipsa motivării sentintei, Curtea le va respinge ca nefondate.
Este adevărat că, potrivit art. 488 pct. 6 din Codul de procedură civilă, hotărârea poate fi casată atunci când nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii.
Contrar susținerilor recurentei, Curtea constată că sentința criticată corespunde exigențelor impuse de prevederile art. 425 din Codul de procedură civilă referitoare la obiectul cererii, susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt avută în vedere de instanță în baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care s-a întemeiat soluția precum și motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților, neputându-se reține, în nici un caz nemotivarea sentinței și nici că, aceasta cuprinde motive contradictorii ori străine de natura cauzei.
Totodată, din examinarea sentinței, Curtea constată că judecătorul fondului, în expunerea motivării sale, a pornit de la situația de fapt, a analizat-o prin raportare la prevederile legale aplicabile în cauza dedusă judecății și probatoriul administrat și a înlăturat motivat susținerile reclamantei. Faptul că argumentele reclamantei nu au fost primite de judecător în condițiile în care acesta a răspuns din ce considerente aceste nu au fost primite nu înseamnă că hotărârea este nemotivată.
Referitor la criticile privind greșita aplicare a legii, Curtea de asemenea, le va respinge ca nefondate.
Preliminar, Curtea subliniază că, în reglementarea actualului Cod de procedură civilă, recursul este o cale extraordinară de atac în care se exercită strict un control de legalitate al sentinței, prin raportare la motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. 1 pct. 1-8, nu însă și un control de temeinicie (modalitatea în care instanța de fond a stabilit situația de fapt și a apreciat probele), nemaiexistând o reglementare similară celei de la art. 304 1 din Codul de procedură civilă de la 1865, care permitea instanței de recurs analizarea cauzei sub toate aspectele.
Ca atare, Curtea nu poate cenzura situația de fapt stabilită de către instanța de fond, ci, plecând în mod obligatoriu de la aceasta, are de verificat dacă instanța de fond a interpretat și aplicat corect dispozițiile de drept material incidente în cauză, în contextul în care recurentareclamantă a invocat și argumentat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8.
În exercitarea controlului de legalitate specific recursului, plecând de la situația de fapt stabilită de către instanța de fond, Curtea constată că hotărârea recurată a fost dată cu interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente.
Obiectul litigiului de față privește solicitarea reclamantei de anulare a Deciziei de impunere rectificativă pentru anii 2016-2018 nr. …./18.09.2018, emisă de intimata pârâtă, Direcția Generală de Impozite și Taxe Locale Sector 1, prin care a stabilit în sarcina reclamantei obligația de plată a sumei de 28.743 lei, reprezentând diferență de impozit pentru perioada 2016-2018, calculat cu privire la clădirea proprietatea reclamantei, situată în București, Sector 1, ……… cu valoare impozabilă a clădirii de 504.274,68 lei.
Împotriva acestei Decizii, reclamanta a formulat contestație, care a fost respinsă prin Decizia nr. …./30.10.2018, a cărei anulare, de asemenea, s-a solicitat prin cererea adresată Tribunalului.
Totodată, intimata pârâtă, Direcția Generală de Impozite și Taxe Locale Sector 1, a emis Decizia nr. …./24.10.2018, prin care a stabilit și accesorii în valoare de 4.455,24 lei cu privire la sumele identificate prin Decizia de impunere rectificativă pentru anii 2016-2018 nr…/18.09.2018, menținută prin Decizia privind soluționarea contestației nr…./12.12.2018, acte contestate de reclamantă în cauza de față.
În privința stabilirii și calculării impozitului diferențiat, prin decizia de regularizare contestată în cauză, Curtea reține corecta aplicare de către prima instanță a prevederilor legale incidente.
Conținutul dispozițiilor legale aplicabile este următorul:
Potrivit art.458 din Codul Fiscal: 1) Pentru clădirile nerezidențiale aflate în proprietatea persoanelor fizice, impozitul pe clădiri se calculează prin aplicarea unei cote cuprinse între 0,2 – 1,3% asupra valorii care poate fi: valoarea rezultată dintr-un raport de evaluare întocmit de un evaluator autorizat în ultimii 5 ani anteriori anului de referință, depus la organul fiscal local până la primul termen de plată din anul de referință; valoarea finală a lucrărilor de construcții, în cazul clădirilor noi, construite în ultimii 5 ani anteriori anului de referință; valoarea clădirilor care rezultă din actul prin care se transferă dreptul de proprietate, în cazul clădirilor dobândite în ultimii 5 ani anteriori anului de referință.
Cota impozitului pe clădiri se stabilește prin hotărâre a consiliului local. La nivelul municipiului București, această atribuție revine Consiliului General al Municipiului București.
Pentru clădirile nerezidențiale aflate în proprietatea persoanelor fizice, utilizate pentru activități din domeniul agricol, impozitul pe clădiri se calculează prin aplicarea unei cote de 0,4%, asupra valorii impozabile a clădirii.
În cazul în care valoarea clădirii nu poate fi calculată conform prevederilor alin. (1), impozitul se calculează prin aplicarea cotei de 2% asupra valorii impozabile determinate conform art.457”.
Potrivit art.458 alin.4 din Legea nr.227/2015 privind Codul Fiscal, cu modificările și completările ulterioare, în cazul în care valoarea clădirii nu poate fi calculată conform dispozițiilor art.458 alin. 1 (valoarea nu rezultă dintr-un raport de evaluare întocmit de un evaluator autorizat în ultimii 5 ani anteriori anului de referință, depus la organui’fisCal până la primul termen de plată din anul de referință, clădirea nu a fost construită în ultimii 5 ani anteriori anului de referință și nici nu a fost dobândită în ultimii 5 ani anului de referință), impozitul se calculează prin aplicarea cotei de 2% asupra valorii impozabile determinate conform art.457 din același act normativ.
Potrivit art.495 din Codul Fiscal: În vederea stabilirii impozitelor și taxelor locale pentru anul fiscal 2016, se stabilesc următoarele reguli:
a) persoanele fizice care la data de 31 decembrie 2015 au în proprietate clădiri nerezidențiale sau clădiri cu destinație mixtă au obligația să depună declarații până la data de 31 martie 2016 inclusiv, conform modelului aprobat prin ordin comun al ministrului finanțelor publice și al ministrului dezvoltării regionale și administrației publice, în termen de 60 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a prezentului cod”.
În privința faptului că parte din imobil, respectiv suprafața de 29,52 mp, reprezentând pivniță și garaj, nu ar fi fost închiriată de către reclamantă societății SC …. SRL, Tribunalul reține că potrivit contractului de închiriere nr. …./05.12.2005, obiectul închirierii este reprezentat de imobilul situat în București,….sector 1, cu suprafață utilă de 165,68 mp, identificat cu numărul cadastral …. și intabulat în Cartea funciară sub nr….., precum și anexele acestui imobil.
Prin urmare, criticile recurentei referitoare la faptul că doar parte din imobil a fost închiriat și, prin urmare, în mod greșit au fost calculate diferențe de impozit pentru clădire nerezidențială nu pot fi primite ca valide câtă vreme, din mențiunile cuprinse în contractul de închiriere nu rezultă acest lucru. De altfel, afirmația în sensul că suprafața utilă de 165,68 mp include pivnița în suprafață de 7,44 mp și garajul în suprafață de 22,08 mp, este contrazisă de schița imobilului, depusă la dosar chiar de către reclamantă. De asemenea, tot din această schiță rezultă faptul că suprafața utilă a imobilului cu includerea terasei de 17,47 mp este de 183,15 mp, cum corect s-a reținut în decizia de impunere contestată.
Referitor la criticile privind posibilitatea organului fiscal de a emite decizie de impunere rectificativă pentru anii 2016-2018, în mod corect a reținut prima instanță că, potrivit dispozițiilor art. 94 alin. I din Codul de procedură fiscală, cuantumul creanțelor fiscale se stabilește sub rezerva verificării ulterioare, cu excepția cazului în care stabilirea a avut loc ca urmare a unei inspecții fiscale sau a unei verificări a situației fiscale personale. Or, în cauză, stabilirea anterioară de către organul fiscal a creanțelor fiscale nu s-a făcut ca urmare a unei inspecții fiscale și nici în temeiul unei verificări a situației fiscale personale a reclamantei, conform art. 138 și următoarele din Codul de procedură fiscală.
De asemenea, potrivit art. 94 alin. 3 din Codul de procedură fiscală, rezerva verificării ulterioare se anulează numai la împlinirea termenului de prescripție a dreptului de a stabili creanțe fiscale sau ca urmare a inspecției fiscale ori a verificării situației fiscale personale ceea ce nu este cazul în cauza de față. Pe de altă parte Curtea constată că intimata pârâtă a scăzut din impozitul stabilit, sumele achitate de către reclamantă, cu titlu de impozit pe clădire pentru anii 2016-2018.
Referitor la susținerile recurentei cu privire la reaua credință a organului fiscal, Curtea le apreciază ca fiind simple alegații în condițiile în care recurenta reclamantă nu și-a îndeplinit obligațiile pe care le avea conform art. 495 din Codul fiscal, respectiv să depună declarație fiscale până la data de 31.05.2016, în vederea stabilirii impozitului pe clădire.
Referitor la criticile privind respingerea cererii de înscriere în fals, Curtea constată că aprecierea primei instanțe în sensul că notificarea nu poate fi reținută întrucât, dovada de primire conține mențiuni ilizibile ce nu permit identificarea primitorului actului, îi este favorabilă recurentei.
Referitor la criticile privind decizia de impunere privind obligațiile fiscale accesorii, Curtea constată că aceasta a fost emisă cu respectarea prevederilor art. 183 și 174 din Codul de procedură fiscală, calcularea acestora făcându-se de la data la care creanța fiscală principală era datorată.
Astfel, dispozițiile art. 183 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de Procedură Fiscală, cu modificările și completările ulterioare, stabilesc majorări de întârziere în cazul obligațiilor fiscale datorate bugetelor locale :(l) Prin excepție de la prevederile art. 173 și 176, pentru neachitarea la termenul de scadență de către debitor a obligațiilor fiscale principale datorate bugetelor locale, se datorează după acest termen majorări de întârziere.
Prin urmare, prevederile legale indicate stabilesc în mod clar faptul că momentul de la care se calculează accesoriile este reprezentat de scadența creanței fiscale pentru care s-a stabilit diferența, iar nu de la momentul scadenței diferenței stabilite, astfel cum în mod eronat a susținut reclamanta, această dispoziție legală fiind justificată de faptul că pentru stabilirea diferenței, culpa aparține contribuabilului, care nu și-a respectat obligația legală de a depune la termen declarația fiscală, după cum în mod corect a reținut prima instanță.
În ceea ce privește modalitatea de calcul, Curtea constată că recurenta reclamantă nu a solicitat în fața primei instanțe efectuarea unei expertize de specialitate.
Astfel fiind, față de considerentele expuse, Curtea, în temeiul art. 496 alin 1 din Codul de procedură civilă va respinge ca nefundat recursul formulat menținând soluția pronunțată de prima instanță ca fiind dată cu respectarea prevederilor legale incidente.
Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă,…, împotriva sentinței nr…./05.06.2019, pronunțate de Tribunalul București-Secția a II-a Contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr….., în contradictoriu cu intimata-pârâtă, Direcția Generală de Impozite și Taxe Locale a Sectorului 1, București, cu sediul în București, Piata Amzei nr. 13, Sector l, ca nefondat.
Definitivă.
