Drept civilSe poate contesta hotararea instantei care dispune valorificarea bunurilor mobile sechestrate?

Se poate contesta hotararea instantei care dispune valorificarea bunurilor mobile sechestrate?

În Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 579 din data de 09 iulie 2018, a fost publicată Decizia nr. 354/2018 referitoare la admiterea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2523 alin. (3) teza finală din Codul de procedură penală.

Art. 252alin. (3) Cod de procedura penala:
Asupra valorificării bunurilor mobile sechestrate, precum și cu privire la cererile prevăzute la alin. (2), instanța de judecată dispune prin încheiere motivată. Încheierea instanței este definitivă.

Constatările Curții Constituționale:

– Curtea arată că acest caz este o excepție notabilă de la dreptul dublului grad de jurisdicție, iar modalitatea de reglementare este asimetrică față de situația valorificării bunurilor mobile sechestrate în cursul urmăririi penale;

– accesul liber la justiție consacrat de art. 21 alin. (1) din Legea fundamentală nu se referă exclusiv la acțiunea introductivă la prima instanță de judecată, ci și la sesizarea oricăror altor instanțe care, potrivit legii, au competența de a soluționa fazele ulterioare ale procesului, așadar, la exercitarea căilor de atac;

– eliminarea controlului judiciar separat al încheierilor pronunțate, se aduce atingere dreptului de acces liber la justiție și dreptului la un proces echitabil, iar în subsidiar dreptului de proprietate privată;

– lipsa unei căi de atac separate împotriva încheierii instanței de judecată (primă instanță sau apel) prin care s-a dispus valorificarea unui bun mobil sechestrat contravine drepturilor consacrate de art. 21 alin. (1) și (3), art. 44 și art. 129 din Constituție.

Pentru cele expuse mai sus, Curtea a admis excepția de neconstituționalitate și constată că soluția legislativă consacrată de art. 2523 alin. (3) teza finală din Codul de procedură penală este neconstituțională și impune, pe cale de consecință, instituirea unei căi de atac separate împotriva încheierii prin care instanța de judecată (primă instanță sau apel), a dispus valorificarea unui bun mobil sechestrat.

 

Avocat bun penalist Bucuresti, Avocat specializat in drept penal Bucuresti, Sector 1,2,34,5 si 6, Constanta, Giurgiu, Cornetu, Buftea, Calarasi, Urziceni, Slobozia, Bolintin Vale/Deal, Buzau, Pitesti,

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

WhatsApp