Drept CivilAvocat anrp lista dosarelor

Modificări 2020 – Legea 165/2013 privind restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România

La începutul acestui an, problematica retrocedării imobilelor preluate în mod abuziv de către stat a revenit in atenția persoanelor îndreptățite la primirea despăgubirilor.

Potrivit formei inițiale a actului normativ,  evaluarea imobilelor preluate în mod abuziv se realiza conform grilei notariale din anul 2013 însă această decizie a fost îndelung criticată cu toate că, până la începutul acestui an, nu a existat nicio modificare legislativă în acest sens.

Forma inițială a art. 21 alin. (6) din Legea 165/2013:

“Evaluarea imobilului ce face obiectul deciziei se face prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a prezentei legi de către Secretariatul Comisiei Naţionale şi se exprimă în puncte. Un punct are valoarea de un leu.”

Cu toate acestea, la începutul acestui an, noua conducere a înțeles să modifice acest articol prin Legea 22/2020 adoptând soluția mult asteptată de evaluare a imobilelor confiscate pe perioada regimului comunist conform grilei notariale valabile la data emiterii deciziei de către Comisia Nationala pentru Compensarea Imobilelor.

Dar după cum spune zicala “ orice minune dureaza 3 zile”, la data de 19 mai 2020 acest text de lege a fost SUSPENDAT până la data de 1 martie 2021, timp în care evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri se face prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, în considerarea caracteristicilor tehnice ale imobilului şi a categoriei de folosinţă la data preluării acestuia.

Motivele acestei suspendari sunt pe atât de nejustificate, pe atat de neconstituționale întrucât, în această perioadă de 2 luni în care textul modificat a fost în vigoare, Comisia Națioanală pentru Compensarea Imobilelor a dispus validarea unor Dispoziții emise de autoritațile administrative publice locale.

  • necesitatea asigurării unui sistem de despăgubiri unitar şi echitabil pentru toţi foştii proprietari ale căror imobile nu pot fi restituite în natură şi pentru care se acordă măsuri compensatorii prin Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, respectiv prin Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor şi prin Ministerul Finanţelor Publice,
  • pentru a preveni riscul ca modificările succesive ale grilelor notariale să întârzie procesul de soluţionare a dosarelor de despăgubire, cu consecinţa afectării drepturilor foştilor proprietari,
  • dat fiind faptul că o încetinire a ritmului de soluţionare a dosarelor de despăgubire creează premisele sancţionării statului român de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului pentru nerespectarea obligaţiilor asumate în domeniul restituirii imobilelor preluate abuziv în perioada regimului comunist,
  • dat fiind faptul că procesul de restituire a fostelor proprietăţi nu poate fi oprit sau întârziat şi nici nu poate conduce la emiterea unor decizii de despăgubire disproporţionate, deşi vizează aceleaşi tipuri de imobile,
  • cu scopul de a preveni apariţia de noi litigii cu privire la valoarea despăgubirilor, cauzate de data soluţionării dosarelor şi de variaţiile grilelor notariale” conform OUG 72/2020.

Or, asemenea motive cu siguranță nu pot fi primite în condițiile în care din anul 2013 și până în prezent a existat o reală disproporționalitate în ceea ce privește criteriile de evaluare iar “încetinirea ritmului de soluţionare a dosarelor” exista încă de la intrarea în vigoare a Legii 10/2001.

Întrebarea pe care și-au pus-o toți cei îndreptățiți la plată  este ce grilă notarială le va fi aplicată?

Dar cei a caror Dispoziție trebuia validată în această perioadă dar, din motive “nestiute”, nu s-a întâmplat acest lucru?

Din punctul meu de vedere aceste modificari aduse Legii 165/2013 nu au adus decât indignare în rândul persoanelor îndreptățite la compensare și o reală DISCRIMINARE față de cei ale căror dispoziții nu au fost validatate în această perioadă.

O posibilitate de întoarcere la normalitate cu privire la criteriile de evaluare a  acestor imobile este atacarea Ordonanței de Urgență 72/2020 pe calea contenciosului administrativ, conform art. 9 din legea 554/2004.

Art. 9 Acţiunile împotriva ordonanţelor Guvernului

(1)Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe poate introduce acţiune la instanţa de contencios administrativ, însoţită de excepţia de neconstituţionalitate, în măsura în care obiectul principal nu este constatarea neconstituţionalităţii ordonanţei sau a dispoziţiei din ordonanţă.

Printr-o acțiune de acest gen persoanele îndreptățite trebuie să dovedească aspectele de neconstituționalitate a acestei modificări dar și dovedirea unei vătămări aduse dreptului prin această modificare legislativă.

Astfel, instanța de contencios administrativ, dacă apreciază ca excepția îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege va sesiza, prin încheiere motivată, Curtea Constituţională şi suspendă soluţionarea cauzei pe fond.

Prin urmare, în prezent, evaluarea imobilelor preluate în mod abuziv de către regimul comunist se va realiza conform grilelor notariale din anul 2013 dacă nu va exista o soluție favorabilă pe calea contenciosului administrativ și fiscal.

 

 

 

 

 





Sunt de acord ca datele transmise prin intermediul acestui formular de contact să fie folosite conform politicii de confidențialitate avocatbogdanpalade.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

https://avocatbogdanpalade.ro/wp-content/uploads/2019/10/logo-bogdan-palade.png
0740 807 892
contact@avocatbogdanpalade.ro

Social Media:

CONSULTANTA JURIDICA

Open chat
WhatsApp
Powered by