Drept CivilSomatia europeana de plata

Tot ce trebuie să știm despre somația europeană de plată

 

Foarte mulți cetățeni români aleg să își desfășoare activitatea profesională în unul dintre statele Uniunii Europene. În aceste condiții, cum se poate desfășura executarea silită?

Sunt multe situații în care soții aleg să divorțeze, iar unul dintre aceștia decide să părăsească teritoriul României și să încheie un contract individual de muncă în una dintre țările UE. În ipoteza în care din căsătoria acestora au rezultat copii minori sau majori care sunt în continuarea studiilor, părintele care a decis să muncească într-o altă țară, de cele mai multe ori, este părintele care are obligația de a plăti pensie alimentară copiilor.

Cum se poate proceda în situația în care părintele plecat în străinătate nu își îndeplinește obligația de plată a pensiei de întreținere?

Trebuie să precizez că odată cu aderarea României la Uniunea Europeană, au fost reglementate noi proceduri de recuperare a datoriilor, printre care se numără și procedura somației europene de plată.

Această procedură este folosită în aproape toate cazurile de recuperare a datoriilor datorită faptului că este o procedură urgentă și sumară, este lipsită de caracter contencios (nu trebuie să fie încuviințată de o instanță judecătorească) și are la bază niște formulare standard.

Această procedură a fost adoptată la nivelul Uniunii Europene pentru a simplifica modalitatea de recuperare a banilor și pentru a reduce costurile la care erau supuse persoanele, fiind obligate să introducă acțiuni pe rolul instanțelor străine.

În ce țări este aplicabilă procedura somației europene de plată?

Regulamentul (CE) nr. 1896/2006 al Parlamentului European  și al Consiliului din 12 decembrie 2006 menționează că această procedură este aplicabilă în toate țările Uniunii Europene, cu excepția Danemarcei.

Astfel, tragem concluzia că această procedură nu este aplicabilă în:

  • Danemarca;
  • Albania;
  • Andora;
  • Marea Britanie;
  • Armenia;
  • Azerbaidjan;
  • Belarus;
  • Bosnia și Herțegovina;
  • Elveția;
  • Georgia;
  • Islanda;
  • Liechtenstein;
  • Muntenegru;
  • Norvegia;
  • Republica Moldova;
  • Rusia;
  • Serbia;
  • Scoția;
  • Țara Galilor;
  • Turcia;
  • Ucraina;

În ce domenii este aplicabilă procedura somației europene de plată?

Procedura de somație europeană de plată se aplică atât în materie civilă, cât și în materie comercială.

Spre exemplu, în urma divorțului unul dintre soți este obligat la plata lunară a pensiei de întreținere pentru copilul minor rezultat  în timpul căsătoriei. Dacă soțul obligat nu își achită integral obligația de plată, atunci mama copilului minor poate introduce o somație europeană de plată.

Care este procedura?

Formularul tip completat va fi trimis la instanța de judecată pentru a putea emite somația de plată. Acest formular trebuie să fie însoțit de toate documentele necesare din care să rezulte datoria.

Spre exemplu, în cazul pensiei de întreținere, documentele care trebuie să fie anexate cererii sunt: hotararea judecătorească sau acordul încheiat la notar, din care să rezulte cuantumul pensiei de întreținere, adeverință de venit a părintelui obligat la plata pensiei de întreținere și chitanțele sau extrasele de cont care cuprind sumele ce au fost plătite în fapt cu titlu de pensie de întreținere.

ATENȚIE! În situația în care nu sunt prezentate toate informațiile necesare, instanța de judecată poate acorda un termen in vederea completării sau rectificării formularului tip.

În situația în care condițiile prevăzute pentru această procedură sunt îndeplinite, instanța de judecată va emite somația europeană.

ATENȚIE! Somația europeană de plată este comunicată și persoanei care nu și-a îndeplinit obligațiile de plată. În aceste condiții, debitorul poate face opoziție în termen de  30 de zile de la data comunicării.

În această situație, dacă instanța de judecată respinge opoziția făcută de către debitor, atunci somația europeană rămâne valabilă.





Sunt de acord ca datele transmise prin intermediul acestui formular de contact să fie folosite conform politicii de confidențialitate avocatbogdanpalade.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

https://avocatbogdanpalade.ro/wp-content/uploads/2019/10/logo-bogdan-palade.png
0740 807 892
contact@avocatbogdanpalade.ro

Social Media:

CONSULTANTA JURIDICA

Open chat
WhatsApp