avocat custodie exclusiva divort

avocat custodie exclusiva divort

Intrebare: In ce conditii pot obtine custodia exclusiva?

Raspuns avocat specializat in probleme de dreptul familiei:

– Intr-un dosar instrumentat personal judecatorul a retinut urmatoarele:

”Potrivit dispozițiilor art.263 Cod civil, orice măsură privitoare la copil, indiferent de autorul ei, trebuie să fie luată cu respectarea interesului superior al copilului.

Art. 6 din Legea nr.242/2004 prevede că respectarea și garantarea drepturilor copilului se realizează conform următoarelor principii: respectarea și promovarea cu prioritate a interesului superior al copilului; responsabilizarea părinților cu privire la exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor părintești, primordialitatea responsabilității părinților cu privire la respectarea și garantarea drepturilor copilului, asigurarea unei îngrijiri individualizate și personalizate pentru fiecare copil; respectarea demnității copilului; ascultarea opiniei copilului și luarea în considerare a acesteia, ținând cont de vârsta și de gradul său de maturitate; asigurarea stabilității și continuității în îngrijirea și educarea copilului.”

Instanța apreciază că reclamanta este în măsură să ia decizii de natură medicală, școlară, educativă fată de minor, fără participarea pârâtului, evitându-se astfel și un șir de procese ulterioare în acest sens, și va dispune, în baza art. 486 din Codul civil, ca începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, autoritatea părintească asupra minorului să fie exercitată exclusiv de reclamantă.

Instanța va dispune astfel având in vedere starea conflictuală dintre părți, neînțelegerile dintre acestea cu privire la drepturile minorului, dar și caracterul violent fizic(în timpul sarcinii), verbal și psihologic manifestat de pârât în prezența minorului, cât și față de reclamantă.