avocat drept penal

avocat drept penal

Ce pedeapsa primesti pentru furt calificat? Raspuns avocat online: 2 ani cu amanarea executarii pedepsei

Practica Judecatoriei Sector 3 Bucuresti:

Dosar nr…..

JUDECĂTORIA SECTORULUI ROMÂNIA 3 BUCUREȘTI- SECȚIA PENALĂ

Instanța constituită din :

Președinte- Judecator…..

Grefier – ….

SENTINȚA PENALĂ NR….

Ședința publică din data de 07.02.2019

Pe rol se află judecarea cauzei penale de față privind pe inculpatul …..l, în judecată, sub control judiciar, prin rechizitoriul nr……/P/2018 din data de

……2018, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat prev. de art. 228 al.1-229 al. 1 Et. d și al. 2 lit. b C.p.

Dezbaterile au avut loc la data…..2019, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte din prezenta Sentință, când instanța, având nevoie de timp pentru 1 delibera, a amânat pronunțarea la datele de ….

INSTANȚA

Prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 București nr. …../P/2018 din data de …., inculpatul …., a fost trimis în judecată, în stare de libertate, sub control judiciar, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 228 al.1-229 al. 1 lit. d și al. 2 lit. b C.p.

Cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de …..2018 sub număr de dosar……/2018.

În fapt, în actul de sesizare s-a reținut că la data de ……2018 inculpatul a efectuat o copie a cheii de acces în locuința persoanei vătămate ……. fără acordul acestuia, iar la data de …..2018, în jurul orei 09,00 folosindu-se de această copie a patruns  fără drept în locuința acesteia din București, str. ……. sector 3 de unde a sustras suma de 9800 USD, 800 euro, 14.000 lei și 30 gr bijuterii din aur, prejudiciul fiind de aproximativ 60.000 lei.

Situația de fapt se probează cu declarațiile persoanei vătămate, proces verbal de cercetare la fața locului, proces verbal de vizionare imagini surprinse de camerele de supraveghere din incinta imobilului persoanei vătămate, proces verbal de vizionare imagini de camerele de supraveghere ridicate de Ia ….. SRL, proces verbal de și două extrase privind prin emulare ridicate de la ….. SRL, declarație martora …..proces verbal de depistare, dovadă de ridicare bunuri de la inculpat și planșă foto, dovadă de restituire către persoana vătămată a bunurilor ridicate de la inculpat acte de proveniență alte inscrisuri.

La data de…..2018, prin ordonanța nr. …./P/2018 Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 București a dispus luarea măsurii controlului judiciar față dc inculpat, pe 0 de 60 zile începând cu …. și până la …..2018, inclusiv.

Pe timpul cât se află inculpatului i s-a impus să respecte următoarele obligații pe durata măsurii controlului judiciar:

-să se prezinte la Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 3 București și Secția 23 Poliție din cadrul Poliției Sectorului 3 București, ori de câte ori este chemat ;

-să informeze de îndată Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 3 București și Secția 23 Poliție din cadrul Poliției Sectorului 3 București cu privire la schimbarea locuinței ;

-să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat;

– să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte arme ;

-să nu părăsească teritoriul României, decât cu încuviințarea prealabilă a Parchetului depe lângă Judecătoria sectorului 3 București.

S-a atras atenția inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.

Pentru luarea măsurii controlului judiciar, procurorul a apreciat că în cauză există probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul ….a săvârșit infracțiunea de furt calificat prev. de art. 228 al.1-229 al. 1 lit. d și al. 2 lit. b C.p.

Totodată procurorul a apreciat că măsura controlului judiciar este necesară în scopul bunei desfășurări a procesului penal și prevenirii săvârșirii unei alte infracțiuni procurorul apreciind că măsura controlului judiciar este proporțională cu gravitatea acuzației aduse inculpatului, fiind și necesară pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea ei.

Temeiurile de drept avute în vedere la momentul dispunerii măsurii controlului judiciar au fost cele prevăzute de art. 202 alin. 1, 2,3 și 4 lit.b C.p.p., art. 203 alin.2,4 C.p.p., 211 alin. 1 C.p.p., art. 215 alin.1,2,3,4,5 C.p.p. și art. 2151 alin. I C.p.p., art. 82 și art. 83 din Legea nr. 253/2013.

La termenul de judecată din 11.12.2018 instanța a procedat la audierea inculpatului și a părții civile, respingând cererea inculpatului privind soluționarea cauzei în procedura recunoașterii.

Prin încheierea de ședință din data de …..2018 dată în dosarul nr….. judecătorul de cameră preliminară a respins cererea de restituire Ia parchet, ca neîntemeiată, a respins cererea de constatare a nulității actelor de procedură, ca neîntemeiată, a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății privind pe inculpatul …..

Vazand actele si lucrarile dosarului ,

Analizand ansamblul probelor admnisitrate in cauza , instanta constata urmatoarele:

In fapt ,

In data de …..2018 inculpatul a efectuat o copie a cheii de acces în locuința persoanei vătămate ….fără acordul acestuia, iar Ia data de ….2018, în jurul orei 09,00 folosindu-se de această copie a pătruns fără drept în locuința acesteia din București, …..sector 3 de unde a sustras suma de 9800 USD, 800 cum, 14.000 lei și 30 gr bijuterii din aur.

II . In drept

Fapta stfel cum a fost retinuta intruneste elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat prev. de art. 228 al.] -229 al. I lit. d și al. 2 lit. b C.p.e , constituind o sustragere frauduloasa dc bunuri mobile din posesia legitima a persoanei vatamate , fara consimtamantul acesteia , in scopul insusirii pe nedrept.

In consecinta , fiind indubitabila existenta faptei ce constituie infractiune , savarsite cu vinovatie cu caracter penal de catre inculpat instanta ii va stabili acestuia o pedeapsa dupa cum urmeaza:

In aplicarea dispozitiilor art. 74 privind individualizarea pedepsei , vazand limitele ale pedepsei prevazute de lege , prejudiciul cauzat de nivel ridicat dar recuperat procesuala pozitiva a inculpatului , recunosterea faptei conform art 396 al. 1 C.pr.pen., varsta inculpatului , circumstantele personale , inculpatul avand un loc de munca premeditarea faptei , relatiile de prietenie cu persoana vatamata ,

Apreciaza ca necesara dar suficienta in cauza pedeapsa de 1 an si 4 luni inchisoare , in temeiul 396 al. 2 si 10 cpp rap. la art 228 229 al. 1 lit d si al. 2 b cod Penal.

Constatand ca scopul pedepsei preventia speciala si generala , poate fi atins in modul cel mai probabil prin amanarea aplicarii pedepsei , inculpatul putand fi indreptat fara aplicarea sau executarea pedepsei , care ar fi excesiva in cauza ,

In temeiul art 83 si 84 Cod Penal va amana aplicarea pedepsei pe un termen de de 2 ani .

Încredințează supravegherea inculpatului Serviciului de Probațiune Bucuresti.

În baza art. 85  pe durata termenului de supraveghere inculpatul trebuie să Specte următoarelor măsuri de supraveghere:

-să se prezinte Ia serviciul de probațiune, la datele fixate de acesta;

-să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

-să anunțe, în prealabi schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, și întoarcerea;

-să comunice schimbarea locului de muncă;

INSTANTA

In temeiul 396 al. 2 si 1 CPP rap. la art 228 229 al, 1 lít d si al. 2 lít b Cod Penal stabileste inculpatului …….pedeapsa de 1 an si 4 luni inchisoare pentru savarsirca infractiunii de furt calificat prin efractie si violare de domiciliu la data de …..2018.

In temeiul art 83 si 84 Cod Penal amana aplicarea pedepsei pe un termen de incercare de 2 ani .

Incredinteaza supravegherca inculpatului Serviciului de Probatiune Bucuresti.

Atrage atentia inculpatului asupra cazurilor de revocare a suspendarii prcvdzutc de art. 88 al. I si 3 Cod Penal , in sensul ca nerespectarea cu rea credinta a masurilor de supraveghere sau obligatiilor stabilite ori savarsirea cu intentie a unei alte infractiuni in cursul tenncnului de supraveghere de 2 ani stabilit atrage revocarea suspendarii si executarea efectiva pedepsei de I an si 4 luni inchisoare stabilita.

Cu apel.

 

 

 

Cabinet Avocat Bogdan Palade
 avocat drept penal
Article Name
avocat drept penal
Description
In temeiul 396 al. 2 si 1 CPP rap. la art 228 229 al, 1 lít d si al. 2 lít b Cod Penal stabileste inculpatului .......pedeapsa de 1 an si 4 luni inchisoare pentru savarsirca infractiunii de furt calificat prin efractie si violare de domiciliu
Author
Publisher Name
Avocat Bogdan Palade
Publisher Logo