Drept CivilAvocat stergere biroul de credit

avocat stergere biroul de credit

La ce trebuie sa fim atenti atunci cand solicitam stergerea din biroul de credit?

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI

SENTINȚA CIVILĂ NR….. Ședința publică de la 12.04.2019 Instanța constituită din:

INSTANȚA

Deliberând asupra prezentei cauze, în conformitate cu dispozițiile art. 395 alin. 1 Cod procedură civilă, constată următoarele:

Prin cerere de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, la data de 28.11.2018, sub nr….., reclamantul …., în contradictoriu cu pârâta FIRST BANK S.A. (fosta S.C. PIRAEUS BANK ROMANIA SA.) și pârât BIROUL DE CREDIT S.A., a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea pârâților la ștergerea mențiunilor referitoare la restanțele de plată din evidența Biroului de Credit S.A., înregistrarea nelegal, precum și la plata cheltuieli de judecată.

In motivarea acțiunii, reclamantul a arătat, în esență, că a încheiat cu pârâta bancă un contract de credit în anul 2008 și că pe parcursul derulării contractului, în urmă cu aproximativ 4-5 ani, a înregistrat întârzieri la plata ratelor lunare, ce au fost raportate la Biroul de Credit. Potrivit reclamantului, aceste raportări sunt abuzive, întrucât banca nu a respectat dispozițiile art. 4 lit. d) din Legea nr. 677/2001 și nici ale art. 8 alin. 2 din Decizia nr. 105/2007, în lipsa notificării sale prealabile.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 8 din Decizia nr. 105/2007 a ANSPDCP, art. 5, 14 și 18 din Legea nr. 677/2001, Legea nr. 77/2016 și art. 1246 și următoarele din Codul civil.

În dovedirea acțiunii, reclamantul a depus la dosar înscrisuri (f. 6-31).

A fost achitată taxa judiciară de timbru în cuantum de 20 lei (f. 39).

La data de 19.02.2019, pârâta FIRST BANK S.A. (fosta S.C. PIRAEUS BANK ROMANIA S.A. a depus întâmpinare (f. 47), prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, motivând în esență că datele negative de la Biroul de credit au fost înregistrate cu respectarea dispozițiilor legale, reclamantul fiind notificat la adresa sa de domiciliu cu privire la restanțele acumulate în plata ratelor. În plus, s-a că reclamantul a fost de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal, acord exprimat atât prin cererea de credit, cât și prin contractul de credit. S-a arătat că legislației în vigoare, banca este obligată să mențină în Biroul de credit informații negative cu privire la clienții care înregistrează întârzieri la plată, în scopul evaluării solvabilității, al reducerii riscului de creditare și al determinării gradului de îndatorare debitorilor persoane fizice.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 205 și următoarele Cod procedură civilă, iar în probațiune, s-a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri (f. 48-69 și 33101).

Deși lega citat, pârâtul Biroul de Credit nu a depus întâmpinare și nu a formulat apărări pe altă cale.

La data de 05.03.2019, reclamantul a depus concluzii scrise (f. 80), prin care a au fost reiterate solicitările de radiere a înregistrărilor negative din evidențele Biroului dlî credit, față de lipsa notificării prealabile a reclamantului cu privire la restanțele la plata ratelor și față de abuzul de drept al băncii.

Instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile depuse la dosar.

Analizând probele administrate în vederea soluționării acțiunii, instanța constată următoarele:

În fapt, la data de …..2008, între reclamant și pârâta bancă a intervenit contractul de credit nr……, prin care cel dintâi a obținut un împrumut de 8.400 Euro, cu obligația corelativă a acestuia de a plăti ratele și dobânzile lunare, conform graficului de rambursare (f. 12-21).

Urmare a întârzierilor înregistrate cu privire la restituirea sumei acordate prin contractul menționat (situație necontestată de către reclamant) banca a procedat, în perioada 09.06.2017-09.11.2018, la transmiterea informațiilor către Biroul de Credit, informații care cuprind datele de identificare ale reclamantului și întârzierile la plata a obligațiilor ce decurgeau din contractul de credit (f. 66).

Prin prezenta acțiune, reclamantul solicita radierea mențiunilor referitoare la restanțele de plată, din evidențele Biroului de Credit, invocând nerespectarea art. 8 alin. 2 din Decizia nr. 105/2007.

În drept, potrivit art. 8 din Decizia nr. 105/2007 cu privire la prelucrările de date cu caracter personal efectuate în sisteme de evidență de tipul birourilor de credit, în vigoare de la 25.02.2008 până la 24.05.2018, „(l) Datele cu caracter personal ale solicitan(ilor de credit se transmit către sistemele de evidentă de tipul birourilor de credit numai cu acordul scris al persoanei vizate, obtinut de participanti la data depunerii cererii de credit. (2) Datele negative, inclusiv cele rezultate din aplicarea comisioanelor sau din majorări ale ratei dobânzilor, se transmit către sistemele de evidenłă de tipul birourilor de credit numai după înștiinłarea prealabilă, realizată de către participant în scris, telefonic, prin SMS sau e-mail, a persoanei vizate cu privire la întârzierea la plată și transmiterea datelor, realizată cu cel putin 15 zile calendaristice înainte de data transmiterii.’

Aplicând dispozițiile anterior menționate la situația de fapt ce rezultă din înscrisurile depuse la dosar, instanța reține că susținerea referitoare la neîndeplinirea obligației de către pârâtă a obligației de notificare a reclamantului nu este întemeiată.

În acest sens, se constată că, potrivit cererii de acordarea a creditului și a Declarației Acord nr. …. din 19.11.2008 (f. 68-69), reclamantul si-a exprimat acordul cu privire la procesarea datelor sale personale, precum si cu stocarea si cu transmiterea către terți a datelor sale personale, a informațiilor si a datelor obținute pe parcursul desfășurării tranzacțiilor cu cardul.

Așadar, prin semnarea contractului de credit, reclamantul si-a dat acordul cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal, mai mult decât atât, acestuia i s-a adus la cunoștință faptul că poate solicita Biroului de Credit, în mod gratuit o data pe an, confirmarea faptului ca datele sale sunt sau nu prelucrate de către un anumit operator, astfel că, dacă reclamantul își exercită acest drepț ar fi putut să intervină și să solicite rectiiicarea datelor a căror prelucrare nu era conformă eu legea sau erau inexacte, precum și să își exercite dreptul de opoziție.

Pe de altă, parte, pârâta a depus la dosar somațiile de plată emise lunar în perioada mai 2017 — octombrie 2018 (f. 48-63) prin care reclamantul a fost informat despre raportarea către S.C. Biroul de credit S.A. a debitului datorat, precum și dovada comunicării acestora (f. 64 și 83), îndeplinind în acest scop obligația prevăzuta de art. 8 alin. 2 din Decizia 105 din data de 15.12.2007.

Prin urmare, instanța apreciază că, în cauza de față, au fost respectare prevederile legale cu privire la comunicarea datelor negative ale reclamantului de pârâta FIRST BANK S.A. (fosta S.C. PIRAEUS BANK ROMANIA SA.) către pârâtul S.C. Biroul de credit S.A.

Reținând și că potrivit art. 6 alin. 2 din Decizia nr. 105/2007, datele negative sunt stocate pentru o perioada de cel mult 4 ani de la data achitării ultimei date restante și față de faptul reclamantul nu a dovedit achitarea integrală a creditului, instanța urmează să respingă, ca neîntemeiată, cererea formulata de reclamant de obligare a pârâților la ștergerea din evidența Biroului de Credit S.A. a mențiunilor referitoare la restanțele de plată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII, HOTĂRĂȘTE

Respinge, ca neîntemeiată, acțiunea privind pe reclamantul ……, și cu domiciliul procesual ales la C.I. Palade Bogdan in sector 2, București, IȚCANI, nr. 20, et. 1, ap. 4 și pe pârât FIRST BANK S.A. (fosta S.C. PIRAEUS BANK ROMANIA SA., cu sediul în sector 1, București, șos.

Nicolae Titulescu, nr. 29-31, pârâtul S.C. BIROUL DE CREDIT S.A., cu sediul în sector 3, București, str. Sfânta Vineri, nr. 29, et. 4.

Cu drept de a formula apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Cererea și motivele de apel se depun la Judecătoria Sectorului I București.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei,

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

WhatsApp