AvocaturaSuplinire acord parinte terapie psihologica minor

Suplinire acord parinte terapie psihologica minor

Mama sau tatal nu-si exprima acordul sa mearga minorul la sedinte de terapie psihologica cand este necesar.

Ce poate face celelalt parinte?

Sa stea in pasivitate sau sa ceara acordul instantei?

Mai jos regasiti practica judecatoreasca recenta intr-o ordonanta presedintiala pe rolul Judecatoriei Buftea:

Judecatoria Buftea – hotarare judecatoreasca:

Analizând actele dosarului, în raport de exceptia invocată, reține:

Potrivit art. 997 alin. 1 și 4 C.proc.civ., instanța de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparența de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi eu prilejul unei executări. Ordonanța va putea fi dată chiar și atunci când este în curs judecata asupra fondului.

Intrucât pe rolul Judecătoriei Buftea se află dosarul nr…../94/2020, care figurează ca părți reclamantul și pârâta din prezenta cauză, petitele ce fac obiectul cerem fiind identice eu cele formulate în prezenta cauză, și având în vedere faptul că cererile reclamantului, în calitate de părinte al minorei ……, vizează măsuri ce de exercițiul autorității părintești, a căror urgență este determinată, pe de o parte, de iminența plecării în străinătate, iar pe de altă parte, de pretinsul stres emoțional resimțit de minoră, instanța apreciază ea fiind îndeplinite condițiile de admisibilitate a judecării prezentei cauze în procedura specială a ordonanței președințiale, urmand să analizeze cererile pe fond.

Astfel, potrivit art. 486 C.civ., ori de câte ori există neînțelegeri între părinți cu la exercițiul drepturilor sau la îndeplinirea îndatoririlor părintești, instanța de tutelă, după ca ascultă pe părinți și luând în considerare concluziile raportului referitor la anch psihosocială, hotărăște potrivit interesului superior al copilului.

In concordanță cu jurisprudența CEDO, dar și cu prevederile art. 2 din Legea n . 272/2004, principiul interesului superior al copilului va prevala în toate demersurile și deciziile care privesc copii, inclusiv în cauzele soluționate de instanțele judecătorești. Acest principiu este impus inclusiv în legătură cu drepturile și obligațiile ce revin părinților copilului și trebuie să prevaleze în toate cauzele soluționate de instanțele judecătorești. Ambii părinți sunt responsabili pentru creșterea și educarea copiilor lor.

In măsura în care există neînțelegeri între părinți, care afectează în mod direct și minorul, iar instanța judecătorească este chemată să se pronunțe cu privire la exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor părintești, este necesar să fie considerat în primul rând interesul superior la copilului, astfel încât, măsura dispusă să asigure bunăstarea materială și spirituală a copilului.

Văzând considerentele anterioare, instanța reține că, în raport de contextul pandemic actual, generat de virusul SARS-CoV-2, și având în vedere starea de sănătate a minorei …., care a fost suspusă unei intervenții chirurgicale oftalmologice la data de 12.I I .2020 (f. 134), cu recomandarea evitării efortului fizic pentru 2 luni postoperator, și care a fost diagnosticată cu rino-faringită acută, la data de 16.10.2020, în prezent aflându-se în tratament (f. 128, 122), interesul superior al copilului pledează pentru ocrotirea minorei, prin evitarea riscului de infectare, inclusiv prin limitarea călătoriilor în străinătate, cel puțin până la relaxarea măsurilor de prevenție a răspândirii virusului.

In consecință, va respinge cererea reclamantului de obligare a pârâtei la predarea pașaportului minorei …., cu seria …., valabil până la data de 10.04.2021, ca neîntemeiată.

In ceea ce privește cererea de suplinire a acordului pârâtei pentru înscrierea minorei la ședințe de terapie psihologică, întrucât susținerile reclamantului în sensul că minora prezintă un scârțâit din dinți în timpul somnului sunt probate și de declarația martorului …… (f. 104), instanța apreciază cererea ca întemeiată, urmând a o admite în consecință.

Astfel, psihoterapia urmărește reducerea unor simptome sau comportamente disfuncționale, axându-se pe aspectele inconștiente ale minții care sunt mai puțin accesibile nivelului conștient și mai rezistente la schimbare.

Întrucât din declarația martorului propus de către pârâtă reiese că minora resimte lipsa mamei în timpul petrecut departe de aceasta (f. 1 16), instanța apreciază că se conturează posibilitatea ca minora să manifeste stresul emoțional prin scârțâitul din dinți, astfel că urmarea unor ședințe de psihoterapie apare ca fiind recomandată.

Prin urmare, instanța va suplini acordul pârâtei pentru înscrierea minorei …. la ședințe de terapie psihologică.

Referitor la argumentele pârâtei, în sensul că se impune a fi urmate ședințe de consiliere psihologică, iar nu de psihoterapie, instanța reține că ședințele de consiliere psihologică ar putea media starea conflictuală dintre părțile în litigiu, contribuind Ia dezvoltarea unei relații firești între părinți și între aceștia și copil, însă, lipsa unui capăt de cerere formulat în acest sens împiedică instanța să se pronunțate altfel decât cu titlu de recomandare. În ceea ce privește cheltuielile de judecată, în temeiul art. 453 alin, 2 C.proc.civ. instanța va admite  în parte cererea reclamantului și va obliga pârâta la plata către acesta cheltuielilor de judecată nunłai în nmsura admiterii cererii, respectiv 20 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru, și 2.000 lei, reprezentând onorariu de avocat

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII, HOTĂRĂȘTE:

Admite în parte cererea de ordonanță președințială formulată de reclamantul ….., în contradictoriu cu pârâta …

Suplinește acordul pârâtei pentru înscrierea minorei…. la ședințe de terapie psihologică.

Respinge în rest cererea, ca neîntemeiată.

Obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 2.025 lei, din care suma de 25 lei reprezintă taxă judiciară de timbru, iar suma de 2.000 lei reprezintă onorariu de avocat.

Executorie de drept.

Cu drept de apel, în termen de 5 zile de la data pronunțării. Cererea se va depune la Judecătoria Buftea.

Pronunțată astăzi, 23.11.2020, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Asistenta Juridica : 0740 807 892





    Sunt de acord ca datele transmise prin intermediul acestui formular de contact să fie folosite conform politicii de confidențialitate avocatbogdanpalade.ro

    Leave a Reply

    Your email address will not be published. Required fields are marked *

    https://avocatbogdanpalade.ro/wp-content/uploads/2019/10/logo-bogdan-palade.png
    0740 807 892
    contact@avocatbogdanpalade.ro

    Social Media:

    CONSULTANTA JURIDICA

    Open chat
    WhatsApp