Drept civilContestatie decizie de concediere desfiintare post

Prin sentinţa civilă nr…./2019, pronunţată de Tribunalul …. s-a respins contestaţia formulată de reclamantul …. în contradictoriu cu pârâta S.C…..S.R.L.

Pentru a pronunţa această soluţie, tribunalul a reţinut următoarele:

Reclamantul …. a fost angajatul pârâtei în funcţia de conducător auto în baza contractului individual de muncă nr…./ 22.07.2015, pe durată determinată, respectiv 3 luni perioadă cuprinsă între 23.07.2015 şi 22.10.2015 iar prin actul adiţional nr.1 din 22.10.2015 părţile au modificat derularea raporturilor de muncă stabilind ca acestea să fie pe perioadă nedeterminată.

Prin Decizia nr…din 23.10.2018 s-a dispus încetarea contractului individual de muncă al reclamantului începând cu data emiterii acesteia în temeiul art. 65 alin 1 Codul muncii ca urmare a desfiinţării locului de muncă(fila 9).

Analizând în primul rând formal decizia de concediere în raport de motivele invocate se reţin următoarele :

Potrivit art. 76 Codul muncii „ decizia de concediere se comunică salariatului în scris şi trebuie să conţină în mod obligatoriu: a) motivele care determină concedierea; b) durata preavizului; c) criteriile de stabilire a ordinii de priorităţi, conform art. 69 alin. (2) lit. d), numai în cazul concedierilor colective; d) lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate şi termenul în care salariaţii urmează să opteze pentru a ocupa un loc de muncă vacant, în condiţiile art. 64”

Astfel, potrivit lit. a din art. 76 Codul Muncii  decizia trebuie să conţină motivele care determină concedierea şi este vorba atât de motivele de fapt cât şi de motivele de drept.

Conform deciziei atacate motivul de fapt al concedierii a fost desfiinţarea locului de muncă al reclamantului, instanţa apreciind că sintagma folosită este suficientă pentru determinarea împrejurării care a dus la concedierea salariatului, nefiind deci vorba de o absenţă a motivării în fapt.

Verificând condiţiile de legalitate a concedierii în art. 65 alin. 2 Codul muncii sunt statornicite condiţiile de legalitate ale concedierii pentru motive care nu ţin de persoana salariatului şi anume :

– desfiinţarea locului de muncă să fie efectivă;

– cauza acestei desfiinţări să fie reală şi serioasă;

Prima condiţie ca desfiinţarea locului de muncă să fie efectivă, este îndeplinită atunci când locul de muncă este suprimat din structura angajatorului, când nu se mai regăseşte în organigrama acestuia ori în statul de funcţii.

Prin Hotărârea nr…../25.09.2018 a asociatului unic al pârâtei s-a dispus ca începând cu data de 23.10.2018 la punctul de lucru al societăţii din…. să se desfiinţeze 1 post de conducător auto, urmare a diminuării numărului de contracte şi clienţi, bugetului alocat pentru anul 2019 şi previziunilor economice ale acestui an, reflectate în balanţa lunilor august, septembrie 2018.

În cuprinsul acestei hotărâri s-a stabilit că sunt criterii în alegerea persoanei concediate :

– vechimea în muncă;

– abateri disciplinare repetate;

– refuzul de a accepta plecarea în cursă;

Analizând comparativ organigramele depuse de angajator aflate la dosarul cauze la filele 38 şi 39, rezultă că numărul de posturi de conducători auto al societăţii încadraţi la punctul de lucru din …. era de 24 la data de 20.09.2018 şi de 23 la data de 26.09.2018.

Ca atare a dispărut din organigrama şi statul de funcţii ale societăţii postul de şofer de la punctul de lucru din Aiud ocupat de reclamant.

Tot din înscrisurile care emană de la angajator respectiv tabele cu salariaţii de la punctul de lucru din Aiud rezultă că în perioada anterioară concedierii reclamantului nu s-au făcut angajări pe postul de conducător auto, mai mult, ceilalţi colegi ai acestuia au decis unilateral încetarea raporturilor de muncă prin demisie(fila 40,60).

Este deci de observat că măsurile luate de angajator, de modificare a structurii sale interne, au fost determinate de imperative economice, ce au reclamant măsuri organizatorice care se constituie în cauze obiective, consecinţă a unei organizări a unităţii ce a impus desfiinţarea unui post de şofer din 23.10.201, cu efecte pe planul restructurării personalului.

Tribunalul reţine că este supusă cenzurii instanţei măsura luată prin decizia de concediere care priveşte legalitatea iar nu şi oportunitatea acesteia, asupra căreia singurul să aprecieze este angajatorul iar în speţa de faţă cât timp nu s-a mai putut asigura finanţarea din surse proprii pentru postul de şofer la punctul de lucru al societăţii în mod legal s-a dispus concedierea reclamantului în baza art. 65 alin.1 alin. 1 Codul muncii.

Legiuitorul a lăsat de asemenea la latitudinea angajatorului să facă selecţia posturilor ce urmează a fi desfiinţate şi selecţia persoanelor ce vor fi concediate dacă această măsură va duce la eficientizarea activităţii societăţii care are mai multe puncte de lucru şi care a apreciat prin structurile de conducere că din cauza lipsei comenzilor şi ineficienţei punctului de lucru din Aiud nu se mai impune menţinerea unui post de şofer.

Împrejurarea că la data de 19.0.2018 s-a încheiat un contract individual de muncă cu un alt conducător auto pe perioadă determinată este de observat că acesta urma să-şi desfăşoare activitate la punctul de lucru din jud. …

Pentru considerentele expuse instanţa a respins contestaţia reclamantului ca neîntemeiată.

În baza art. 453  alin.1 C.pr.civ. instanţa a obligat reclamantul care a pierdut procesul, fiind în culpă procesuală, să plătească pârâtei cheltuielile de judecată pe care le-a avansat în cursul procesului, în suma de 1200 lei, reprezentând onorariu avocat, conform chitanţei şi facturii depuse la dosarul cauzei (filele 72 şi 73).

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamantul solicitând schimbarea soluţiei, în sensul admiterii acţiunii, anulării deciziei de concediere, reintegrării în postul deţinut anterior, obligării pârâtei la plata de despăgubiri precum şi la toate contribuţiile aferente, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

În dezvoltarea motivelor de apel se susţine că sentinţa a fost dată cu interpretarea greşită a dispoziţiilor legale, precum şi a probelor existente la dosar.

Susţine că în mod greşit prima instanţă a reţinut că decizia de concediere a fost emisă cu respectarea dispoziţiilor art. 76 alin 1 lit. a din Codul muncii menţiunea – concedierea a fost determinată de desfiinţarea postului – neputând fi apreciată drept o motivare în fapt a măsurii concedierii, în acest sens fiind numeroase soluţii pronunţate de către instanţe, dar şi doctrina în domeniu.

În cuprinsul deciziei trebuie să se regăsească argumentele pentru care angajatorul a desfiinţat postul, pentru a se putea verifica dacă desfiinţarea a fost reală şi serioasă, având în vedere şi faptul că, potrivit codului muncii  angajatorul nu poate veni cu alte argumente decât cele menţionate în cuprinsul deciziei.

La instanţa de fond pârâta a depus o ________ înscrisuri, cu care a încercat să argumenteze adoptarea deciziei, însă instanţa de fond trebuia să le înlăture, faţă de dispoziţiile art. 79 din Codul muncii.

În lipsa unei motivări în fapt a măsurii concedierii, în cuprinsul deciziei, se impune anularea acesteia, pentru neîndeplinirea condiţiilor de formă.

Din analiza actelor depuse de pârâtă la dosar rezultă că concedierea nu a fost una care să nu aibă legătură cu persoana reclamantului. Astfel, în cuprinsul hotărârii asociatului prin care se decide desfiinţarea postului sunt cuprinse o ________ criterii care ţin de persoana angajatului: abateri disciplinare, refuzul plecării in cursă, vechimea în muncă.

Faptul că la momentul concedierii sale nu exista o cauză serioasă rezultă şi din împrejurarea că ulterior concedierii pârâta l-a angajat pe un post similar pe numitul….

Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului.

Curtea, analizând legalitatea şi temeinicia sentinţei apelate, prin prisma criticilor formulate, reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 76alin. 1 lit. a din Codul muncii decizia de concediere trebuie să conţină în mod obligatoriu motivele care determină concedierea.

Prin urmare, decizia de concediere trebuie să cuprindă motivarea în fapt, adică ce anume a determinat concedierea. În cazul reorganizării angajatorului trebuie menţionat în ce constă această reorganizare, care au fost considerentele care au stat la baza reorganizării şi desfiinţării locului de muncă.

Menţiunea desfiinţării postului nu constituie o arătare a motivelor care determină concedierea, întrucât nu se arată necesitatea acestei măsuri, nu se indică actul decizional prin care s-a luat măsura desfiinţării postului, context în care nu sunt clare cauzele desfiinţării postului ocupat de contestator.

Menţionarea în cuprinsul deciziei a situaţiei de fapt, în mod explicit, precis şi clar, este necesară pentru verificarea îndeplinirii cerinţelor art. 65 alin. 2 din Codul muncii respectiv dacă desfiinţarea locului de muncă a fost efectivă şi serioasă, fără a disimula realitatea, şi pentru verificarea seriozităţii cauzei, raportat la situaţia angajatorului şi a angajatului.

Arătarea faptelor abia în instanţă, cu ocazia soluţionării contestaţiei, nu înlocuieşte omisiunea angajatorului, întrucât fiind vorba despre o nulitate absolută, pentru nerespectarea cerinţelor de formă ad validitatem, nu poate fi acoperită prin confirmare.

Din analiza deciziei contestate se constă că, contrar susţinerilor primei instanţe, în cuprinsul acesteia nu se indică motivele concedierii reclamantului cu exigenţele expuse mai sus, nefiind respectate astfel cerinţele de formă prevăzute sub sancţiunea nulităţii absolute.

Din verificarea înscrisurilor depuse de către intimată, nu se poate reţine nici faptul că măsura concedierii a avut o cauză serioasă, fără legătură cu persoana salariatului.

Angajatorul invocă dificultăţi economice pe care nu le probează în niciun fel, desfiinţează, pentru eficientizarea activităţii, doar postul reclamantului din cele 24 de posturi, fără a proba că anterior a desfiinţat posturile vacantate prin demisie, în condiţiile în care depune la dosar o situaţie din care rezultă că anterior concedierii reclamantului s-a confruntat cu un val de demisii.

În concluzie, având în vedere considerentele expuse mai sus, se apreciază că măsura dispusă faţă de reclamant nu întruneşte nici exigenţele cerute de art. 65 alin. 2 din Codul muncii cum greşit a reţinut prima instanţă.

Pentru  toate aceste considerente,Curtea va admite apelul, va schimba în tot sentinţa apelată, în sensul că va dispune anularea deciziei de concediere şi, în aplicarea dispoziţiilor art. 80 din Codul muncii, reintegrarea reclamantului pe postul deţinut anterior şi plata de despăgubiri.

Plata despăgubirilor, astfel cum sunt detaliate în cuprinsul art. 80 din Codul muncii generează obligaţii legale (plata impozitului şi a contribuţiilor), a căror nerespectare atrage consecinţe fiscale, astfel încât, nu se impune ca instanţa să reia aceste obligaţii în cuprinsul dispozitivului.

Având în vedere soluţia pronunţată, Curtea va obliga intimata pârâtă la plata cheltuielilor de judecată către reclamant, constând în onorariul de avocat achitat pentru fond şi în apel.

Pentru aceste motive

În numele legii

D E C I D E

Admite apelul formulat de reclamantul ….împotriva sentinţei civile nr. …/2019, pronunţată de Tribunalul ….

Schimbă sentinţa apelată, în sensul că admite acţiunea formulată de reclamant împotriva pârâtei ….

Anulează decizia de desfacere a contractului de muncă nr…../23.10.2018.

Dispune reîncadrarea reclamantului pe postul deţinut anterior.

Obligă pârâta să plătească reclamantului despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul începând cu data concedierii şi până la data reintegrării.

Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 2000 lei cheltuieli de judecată la fond şi în apel.

Definitivă.

Pronunţată azi, 26.01.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei.